Se afișează postările cu eticheta bunatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bunatate. Afișați toate postările

duminică, 1 mai 2011

Oamenii sunt buni!


Chiar daca uneori semenii nostri se poarta ciudat si nu-i intelegem, chiar daca avem impresia ca ei ar face orice pentru a-si atinge scopurile egoiste, ca ar ”calca pe cadavre” doar ca sa le fie lor bine, oamenii sunt in esenta lor BUNI si nu exista greseala pe care sa nu le-o putem ierta mai devreme sau mai tarziu.
Cred ca multi dintre noi facem greseala de a ne considera nevinovati si superiori celorlalti, fiind convinsi ca noi si numai noi avem dreptate si ca toti ceilalti sunt vinovati...
Daca am comunica sincer si deschis cu oamenii, am putea sa-i vedem in adevarata lor lumina si sa-i cunoastem la un nivel mai profund.
Este esential sa incetam cu presupunerile inutile, sa incetam sa-i mai judecam pe ceilalti!
Toti suntem raze de lumina ascunse sub abajururi de diferite culori si marimi. Si avem intotdeauna posibilitatea de a alege sa vedem lumina din fiecare, sau sa fim preocupati doar de abajur...

marți, 28 septembrie 2010

Omule, fii bun!


Fie ca întotdeauna sa-mi amintesc sa încurajez pe cineva. În orice moment se gaseste cineva în preajma care are nevoie de bunatatea si ajutorul tau!

Accepta ceea ce nu poti accepta, iarta ceea ce nu poti ierta si da ceea ce nu esti obligat sa dai.

Orice om stie cel putin un lucru pe care tu nu-l stii. Nimeni nu-i poate cunoaste pe ceilalti la nivelul sufletului, asa ca nu-i judeca!

Esti nemultumit de felul în care îti merge azi? Schimba cursul zilei încurajînd pe cineva care pare sa aiba o zi la fel de proasta ca a ta.

Ai grija sa nu adaugi la povara altora. Ceea ce ceri sau astepti de la ei poate parea putin, dar pentru ei ar putea fi ultima picatura.

Oamenii cu adevarat însemnati nu se simt importanti ci îi fac pe altii sa se simta importanti.

Aceeasi raza poate lumina doua obiecte si produce doua efecte diferite, în functie de cîta lumina absoarbe si reflecta fiecare obiect. Tot asa, o singura experienta poate afecta doua vieti în moduri diferite.

O fapta facuta din dragoste si bunatate poate ca nu va schimba cursul istoriei, dar daca va schimba viata cuiva, atunci merita tot efortul.

În locurile pe unde trecem, asupra persoanelor pe care le frecventăm, lăsăm urme bune sau rele, luminoase sau întunecate. De aceea este atât de important să lucrăm asupra gândului şi a sentimentelor, pentru că prin ele putem face bine sau rău.

Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa. Un gând, bun sau rău, îşi pune amprenta nu numai pe cel căruia îi este adresat, ci în primul rând pe cel care îl emite, pentru că gândul atrage gânduri similare, amplificând astfel binele sau răul iniţial, totul întorcându-se asupra noastră, ca un bumerang.

Trecutul nu există, el este doar un efect al memoriei voastre. Viitorul este la fel de inconsistent, el este doar imaginaţie. Numai prezentul este real, viu.

Ne imbolnavim atunci cand ni se imbolnaveste sufletul;sufletul se imbolnaveste din lipsa de iubire.

Omule, nu uita sa fii bun!


Am cautat toata ziua dar nu am gasit nici o dovada ca va exista o zi de maine.
Un singur lucru este cert: totul trece;un singur lucru este constant: schimbarea.
un singur lucru exista: clipa de fata.
Asa ca, omule, traieste astfel incat niciodata sa nu ceri altcuiva sa faca ceea ce tu n-ai face daca ai fi in locul lui. Afla care sunt convingerile tale si cine este autorul lor, atat spiritual, cat si mental si material.
Studiaza-te pe tine insuti, intelegand ce si in cine crezi, fara sa judeci, deoarece cu ce masura masori, cu aceea ti se va masura si tie. Ceea ce vei face pt ultimul dintre fratii tai, vei face Creatorului tau. Astfel, fiecarui suflet i s-a insuflat constiinta legaturii cu ceilalti si gradul in care se poate implica, nu pt a se multumi pe sine, ci pt a oferi sanse celor care si-au pierdut calea.
Deci, mai intai de toate, cunoaste-te pe tine insuti si idealurile tale-spirituale, mentale, materiale. Noteaza, fa o lista cu ceea ce iti doresti cel mai mult. Si pe masura ce descoperi ca un lucru din lista ta ar duce doar la satisfacerea sau multumirea eului tau, inlocuieste-l. In felul acesta, lucrurile care tin doar de ego vor fi eliminate treptat, iar in locul lor se va produce acea trezire din interior. Pentru ca trebuie sa stii ca raspunsul la orice problema, la orice intrebare, se afla in tine insuti.
Afla deci care sunt lucrurile in care crezi; nu cele materiale, pamantesti, ci cele mentale si spirituale si de ce crezi in ele! Apoi fii dispus sa traiesti, sa faci si sa lupti pt acele lucruri in care crezi, asa cum stii ca este bine; ghideaza-te dupa spiritul adevarului, dupa modul universal in care oamenii se sprijina unul pe celalalt...
Si tinand un caiet de insemnari- nu ca un jurnal, ci ca un caieti in care sa iti notezi scopurile, gandurile, dorintele pe care le-ai avut, faptele bune pe care le-ai facut- aceasta va aduce unele reactii fizice si mentale care vor ajuta la mentinerea scopului pt care se incarneaza orice suflet.Pastreaza-te pe calea cea dreapta.Fii sincer fata de tine insuti si atunci nu vei fi fals fata de nimeni. Vei deveni ceea ce trebuie ajutandu-i pe ceilalti si daruindu-le lor, prin mici fapte de bunatate, mici cuvinte spuse ici si colo, pt ca incetul cu incetul, pas cu pas, fiinta creste in sine insasi si ii ajuta si pe altii sa creasca.

Numai ceea ce daruiesti ramane al tau!

Fa ceva pt altii! Fa-le viata fericita, fa ca viata lor sa merite traita; fiecare fiinta ar trebui sa devina un canal prin care ceilalti sa fie binecuvantati si ajutati. Pastreaza acea atitudine mentala, de a nu fi doar bun, ci si bun la ceva. Fa astfel ca scopul tau sa nu fie doar implinirea propriilor placeri, ci de a-i ajuta si pe altii, pe cat mai multi, uneori in fiecare zi!

Gandeste-te la ceilalti, pt ca atunci cand ii ajuti pe ceilalti, te ajuti pe tine insuti!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Despre bunatatea sufleteasca -Nicolae Steinhardt


"Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.

Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţă socială.

Fără bunătate nu putem convieţui decât în condiţii de groază şi justificând amarnica afirmaţie a lui Sartre: ceilalţi, iată iadul! Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieţii obşteşti.

Berdiaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînţeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berdiaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.

Ştim că de-am vorbi toate limbile si toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, si de am fi tobă de carte si de erudiţie, si de am cunoaste întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădă¬rani şi nişte răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe, ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală."

luni, 4 ianuarie 2010

Sa ne imbogatim in bunatate - mesajul Patriarhului Daniel


Patriarhul Daniel vede si o parte buna in criza economica, intrucat aceasta "ne determina sa fim mai economi si mai cumpatati, sa nu ne punem nadejdea in valorile materiale, bani si averi, mai mult decat in valorile spirituale ale credintei, dreptatii, corectitudinii si solidaritatii cu cei in nevoi".

"Chiar daca suntem mai saraci din punct de vedere al bunurilor materiale, sa nu saracim totusi din punct de vedere spiritual, ci sa ne imbogatim in bunatate, prin cuvantul bun de incurajare, sfatul bun, o mana de ajutor data celor mai saraci decat noi, dar si prin redescoperirea virtutilor valoroase ale demnitatii si creativitatii, ale muncii cinstite si solidaritatii constante. "