Asezamantul Sf Irina - frontiera dintre viata si moarte

"Undeva, la marginea Bucurestiului, exista un loc de ingrijire si mangaiere pentru bolnavii de cancer, carora drumurile vietii li se inchid.
Patronat de un om cu inima aprinsa de bunatate, dr. Pavel Chirila, si de un duhovnic care stie sa imblanzeasca moartea, parintele Zosima, la Centrul „Sf. Irina” iubirea ia chipul lui Dumnezeu
Oficial, locul acesta se numeste „Centrul de ingrijiri paliative”. Este un „hospice”, asa cum se cheama el in Occident. Pe romaneste, este un loc construit de oameni cu credinta in Dumnezeu, in care vin cei foarte bolnavi atunci cand nu mai este nici o speranta pentru ei.
Sunt oameni cu boli grave, incurabile, oameni pe care sistemul medical oficial ii trimite acasa, pentru ca sunt prea batrani, prea bolnavi, ca sa-si mai piarda timpul cu ei. Sunt oameni la marginea vietii, care de cele mai multe ori, dupa ce-au trecut prin nenumarate spitale, operatii, dupa ce-au incercat tot ceea ce se putea incerca, au ajuns intr-un cumplit impas.
Familiile lor nu-i mai pot ingriji, pentru ca nu stiu cum, pentru ca nu au posibilitati, pentru ca le e frica de apropierea mortii, pentru ca nu stiu cum sa se poarte cu oamenii acestia aflati la capatul puterilor, in preajma incercarii ultime. In fata lor sta numai Dumnezeu, si in momentele de cumpana, la frontiera dintre viata si moarte, cei care sunt suficient de norocosi ajung la „Asezamantul Sf. Irina”.
Centrul de Ingrijiri Paliative si Fundatia Sf. Irina au fost infiintate in 1998, de catre un grup de medici crestini, la initiativa doctorului Pavel Chirila. El a introdus in Romania conceptul de „spital crestin”, in care ideea de baza este aceea ca oamenii nu sunt doar niste masinarii, iar adevarata medicina trebuie sa trateze fiinta umana in integralitatea sa, ca fiinta spirituala.
De aceea, asistenta pe care o primesc internii asezamantului este nu numai medicala, dar si psihologica si spirituala. In strainatate, centrele de ingrijiri pentru oamenii bolnavi aflati in stadii terminale exista de mult timp. In Romania, asezamantul „Sf. Irina” a fost primul infiintat. Nu exista decat trei asemenea centre, iar acesta este singurul romanesc si de orientare ortodoxa.
Sursele de finantare ale acestui proiect umanitar si de binefacere provin, in majoritatea lor, din donatii. Bolnavii care sunt primiti in acest asezamant nu platesc nimic.
Pentru aceia dintre dvs. care vor sa-i ajute pe semenii nostri aflati in singuratate si in durere, pe semenii nostri aflati in pragul calatoriei ultime, orice donatie este binevenita.
Serviciul pe care il fac umanitatii oamenii acestia care si-au asumat „rolul ingerului” nu are pret.
Ce pret ar putea avea surasul final al unui om?
Horia Turcanu - textul integral în Formula AS, Călătorie la marginea vieţii.
Horia Turcanu este reporter. Credea că va deveni poet. Zice că cel mai important lucru despre care poţi scrie sau povesti sunt oamenii. Mai zice că ştie că lumea nu poate fi schimbată prin forţă, ci prin emoţie. Din interior.
Fundaţia Sfânta Irina – Centrul de îngrijiri Paliative
Este nevoie de achiziţionarea a încă 16 paturi. Astfel vor fi îngrijiţi încă 2.000 de oameni bolnavi de cancer, în fiecare an.

SMS 874 pentru 2 euro, în perioada 15 aprilie – 31 mai 2010

În reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote. Nu se percepe TVA."

Am preluat de aici: http://isabellelorelai.wordpress.com/2010/04/21/oameni-si-ingeri/

"Every child saved with my help is the justification of my existence on this Earth, and not a title to glory."

Recent o batranica de 98 de ani pe nume Irena Sendler a murit...dar dincolo de banalitatea acestei morti.....Irene, in timpul celui de al doilea razboi mondial, fiind de etnie germana, a cerut permisiunea sa lucreze in Lagarul de concentrare pt evrei din Varsovia ca si croitoreasa sau femeie de servici. Mai tarziu s-a dovedit a avea un motiv bine intemeiat: aflase ce intentii marsave aveau nazistii cu copiii evreilor. Asa ca, zilnic, ea scotea copiii supusi pieirii intr-o cutie de unelte sau un sac de panza groasa (pt copii mai mari) pe care le cara cu ea intr-un carucior! De asemenea, mai avea un caine dresat sa latre ori de cate ori era nevoie sa intre si sa iasa din lagar, dar mai ales pt a latra ca sa acopere scancetele copiilor ascunsi in carucior! Soldatii nu banuiau nimic pt ca era nemtoaica si nu aveau nimic impotriva cainelui! In tot acest timp ea a reusit sa smulga din gheara mortii 2500 de copii sau bebelusi. Totusi ea a fost prinsa si a fost batuta cu bestialitate de compatriotii sai, fiindu-i rupte in bataie si bratele si picioarele.
Irene a tinut o evidenta a tuturor copiilor salvati de ea, carora le scrisese numele intr-un jurnal inchis intr-un borcan si ingropat in spatele casei ei. Cu ajutorul acestuia, ea a incercat sa localizeze parintii copiilor care au supravietuit la sfarsitul razboiului si sa le reuneasca familiile, dar majoritatea fusesera ucisi in camerele de gazare naziste. Astfel ca toti copiii care au fost salvati de ea au fost plasati in familii adoptive sau in case de copii.

“Cuvantul progres nu are nici un sens cat timp exista copii nefericiti” – Albert Einstein

Fiecare copil este un dar de la Dumnezeu, este un inger trimis pe pamant pentru a aduce bucurie, speranta si alinare in familia in care se va naste.
Noi, oamenii mari, ar trebui sa-i ocrotim si sa-i inconjuram cu o dragoste mare si neconditionata, dar din pacate, exista in lume milioane de copii maltratati, neglijati, exploatati, abandonati, abuzati sexual, traficati ca o marfa sau chiar omorati imediat dupa nastere chiar de persoanele care i-au adus pe lume...
Cred ca eliminarea suferintei copiilor carora li se fura copilaria si carora le sunt incalcate toate drepturile (sau cel putin micsorarea numarului acestor copii) este o cauza pentru care fiecare dintre noi ar trebui sa lupte si sa se implice cat mai mult!

Antonio Marian Nita

"Copilul este Antonio Marian Niţă, un puşti simpatic de 6 ani, care în vara anului trecut a fost diagnosticat cu Leucemie Acută Limfoblastică.
Tatăl, Marian Niţă, a fost operat pe creier pe 20 aprilie 2010 – tumoră cerebrală. Are 42 de ani. Din iarnă este şomer.
Poate că de supărare s-a îmbolnăvit. De oful copilului bolnav de cancer. De grija zilei de mâine. De durerea că nu le mai putea oferi copiilor o bucată de pâine.
Acasă sunt doi băieţi, fraţii lui Antonio. Unul de 13 ani, Narcis Petrică Niţă, şi altul de 15 ani, Florin Iulian Niţă. Amândoi sunt la şcoală.
Sanda Niţă, mama copiilor, aleargă acum între cele două spitale: Antonio este la oncopediatrie I.C. Fundeni, iar soţul la Spitalul Municipal. Acasă nu mai are cum să ajungă prea curând. Sanda speră ca rudele şi vecinii din sat să le poarte de grijă celor doi copii rămaşi singuri.
Ei au nevoie de orice. Antonio are nevoie de bani pentru mâncare şi medicamente. Sanda are nevoie de bani chiar şi pentru o cartelă de metrou.
Oricât de puţin. Pentru că ei nu mai au nimic în acest moment.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
BCR
RON: RO 51 RNCB 0318 0504 3871 0001
Titular: Niţă Marian – împuternicit: Niţă Sanda.
Telefon: 0748 648 934, Sanda
Domiciliu: sat Sericu, comuna Blejeşti, judeţul Teleorman"

Am preluat de aici:

http://isabellelorelai.wordpress.com/2010/04/23/stelutele-de-mare-antonio-marian-nita-tot-despre-disperare/

Kassandra

"Avea 2 ani şi 8 luni şi nu era loc pe trupul ei mic care să nu fie lovit – aşa scria în ancheta medico-legală. Fusese bătută groaznic luni întregi. Era arsă cu ţigara. I se turnase acid sulfuric pe faţă. Era înfometată. Dar zâmbea...."

http://isabellelorelai.wordpress.com/2010/04/20/stelutele-de-mare-kassandra-emanuela-cristiana-din-infern-in-paradis/

Sufletele lor sunt aici pe jumatate, dar au acces dincolo....

"Intotdeauna am crezut ca istoriile cumplite aparute in presa despre orfelinatele romanesti au fost putin exagerate. Am refuzat sa cred ca la doi pasi de noi s-au putut petrece asemenea tragedii, ca a putut exista un sistem care sa permita un martiraj atat de crud al copiilor, pana intr-acolo incat acestia sa-si piarda mintile. Dar acesta este adevarul. Copiii abandonati traiau in "leagane", adica in institutii ale statului roman pana la varsta de 3 ani. La 3 ani erau considerati handicapati mintal, pentru ca nu vorbeau, nu mergeau, pentru ca se leganau singuri in patuturile lor mizere, fiind in cele din urma trimisi in locuri precum castelul de la Popesti, printre alti copii mai mari, care avusesera aceeasi soarta. Numai ca multi din acesti copii nu avusesera nimic la nastere. Ei devenisera niste mici animale retardate, pentru ca nimeni nu ii luase vreodata in brate, pentru ca nimeni nu ii mangaiase vreodata, pentru ca nimeni nu se ostenise vreodata sa-i invete sa vorbeasca sau sa mearga. Ani de zile statusera in patuturile lor de fier, si o data pe zi, cineva le arunca pe perna o sticla plina de apa cu zahar.

Dupa trei ani, acesti copii erau "evaluati" de o comisie, diagnosticati la gramada cu autism sau schizofrenie, apoi trimisi in lagarul de la Popesti, unde erau supusi tuturor abuzurilor imaginabile. Nimeni nu-si dadea osteneala sa-i consulte cu adevarat si astfel erau condamnati pentru totdeauna. Ani de zile traiti in frig si in frica, cu gratii la usi si la ferestre, imbracati in zdrente, spalati o data pe luna cu furtunul cu apa rece, infometati in asa hal, incat - multi ani mai tarziu, dupa ce Stefania De Cesare a reusit sa-i smulga pe unii dintre ei de-acolo, ascundeau paine pe sub paturi."


Continuarea aici:

http://www.formula-as.ro/2009/851/societate-37/dare-de-seama-despre-ingeri-10626

"Sunt multe feluri in care puteti face ceva pentru un copil, dar inca si mai multe feluri in care El poate face ceva pentru dvs"

Nicolae Steinhardt

"Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult efort, in el incepe sa lucreze trufia. Cel ce slabeste, se uita cu dispret la grasi, iar cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor cand altul se balaceste, inca, in viciul sau.
Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie catre pacatosul, care se cazneste sa scape de pacat, dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim, ne poate spurca mai ceva decat pacatul insusi. Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap reperele emotionale in asa maniera incat ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganti si zgarciti, cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilor sufletesti. Drumul catre iubire se ingusteaza cand ne uitam spre ceilalti de la inaltimea vulturilor aflati in zbor. Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, de ura si de trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori... Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca, in suferinta si-n pacat. Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur.
Daca reprimi foamea in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o sa viseze mancaruri gustoase si alese, mintea o sa simta mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca, in ziua urmatoare, innebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbanzii trufase asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia ramane trufie, iar sentimentul frustrarii o confirma. Daca ai reusit in viata, nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine viermele cel aprig al orgoliului si patima infumurarii. Reusita este energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramane nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean. Ingamfarea si trufia reusitei te coboara, incetul cu incetul de pe soclul tau, caci ele deseneaza pe cerul vietii tale evenimente specifice lor.
Slabeste, bucura-te si taci! Lasa-te de fumat, bucura-te si taci! Curata ograda ta, bucura-te de curatenie si lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul insusi l-a pus. Caci intre vecin si gunoiul din curte exista o relatie ascunsa, niste emotii pe care nu le cunosti, sentimente pe care nu le vei banui vreodata si cauze ce vor ramane, poate, pentru totdeauna ascunse mintii si inimii tale.
Intre omul gras si grasimea sa exista o relatie ascunsa. O intelegere. Un secret. Un sentiment neinteles. O emotie neconsumata. O dragoste respinsa. Grasimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Si, in viata noastra nu exista profesori mai severi decat viciile si incapacitatle noastre.."

"Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul.
Acum stiu, am aflat si eu... "

Nicolae Steinhardt

Radu Bragadireanu are nevoie de ajutorul nostru

"O lume, o tara, necrutatoare toate, si un copil care plange fara glas..
Speram ca voi cei cu suflet sa il auziti si sa il puteti ajuta ..."

http://www.radubragadireanu.blogspot.com/

http://isabellelorelai.wordpress.com/2010/04/12/stelutele-de-mare-radu-bragadireanu/

La ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca isi pierde sufletul?

Suntem aici, pe pamant, doar pentru a evolua spiritual -in nici un caz pentru acumularea de bogatii materiale; sa nu uitam dragii mei: nu luam nimic cu noi!
Lumea trece printr-o criza, dar putem alege sa vedem aceasta criza ca pe o ocazie de a ne aduna curajul si de a reveni la sursa primara a vietii: Iubirea.
Acum traim vremuri de evolutie: suntem chemati sa ne trezim si sa schimbam lumea in care traim.
Putem alege sa evoluam -asa cum ne impinge codul Universului sa o facem- sau putem sa ne opunem schimbarii: fiecare are liberul sau arbitru.
Universul ne sprijina, dar trebuie sa ne angajam fiecare sa depasim obiceiurile si conditionarile perimate si sa ne deschidem la noi moduri de gandire, de credinta si de relationare. Atunci cand oamenii lucreaza impreuna pentru a crea binele in lume, se creeaza o putere colectiva incredibila.
Daca fiecare dintre noi alege sa aduca bunatate, pace si abundenta in viata sa, atunci acestea se vor raspandi peste toti; daca toti am lucra pentru binele suprem al tuturor, am iesi din lumea noastra mica si ne-am uni cu marea familie a omenirii...