"Intotdeauna am avut convingerea ca urarile vin atunci cand ai cea mai mare nevoie de ele, ca ele trebuie sa ne implineasca, prin energia pozitiva pe care o degaja, un sentiment, o dorinta. Oamenii s-au obisnuit sa-si faca astfel de urari doar cand exista un prilej special, cum este acum, cel al Craciunului. Nici ca se poate mai trist si mai gresit. Am uitat sa ne dorim binele unii altora si, atunci cand cineva ne adreseaza o astfel de urare, fara un prilej anume, suntem surprinsi, mirati. Grecii, pe vremuri, isi urau la despartire: “Drum bun si apa proaspata!”. De ce nu ne-am ura si noi ceva specific noua, ceva personal, ceva care sa ne opreasca din uitarea impusa ca stare de degradare a unui popor. La tara, in locurile unde civilizatia nu a patruns inca atat de agresiv, oamenii se saluta intre ei de fiecare data cand se intalnesc. Daca esti un necunoscut, ei te trateaza ca unul de-al lor. Te saluta, intra in vorba cu tine, se arata deschisi, sociabili si buni la suflet. Si intre ei salutul specific romanilor s-a pierdut, a ramas doar starea de spirit. Pe vremuri cand treceai pe langa un roman si-i spuneai “Buna ziua, bade!” el iti raspundea amintindu-ti de caldura romanismului originar: “Buna sa-ti fie inima”.
Si eu va doresc, acum, de sarbatori, sa va fie inimile bune, sa le deschideti unul fata de celalalt si sa va amintiti, chiar si numai prin acest salut, de spiritul romanesc, de caldura si omenia sa."
http://coser.ro/?p=1374#more-1374
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu