Denisa are 4 ani şi a avut leucemie. A fost diagnosticată cu Leucemie Acută Mieloblastică în iulie 2008, la Spitalul „M.S. Curie” din Bucureşti. A făcut tratament citostatic până iulie 2009, apoi transplantul la Fundeni, donator fiind unul din fraţii mai mari (donator înrudit).
Familia Denisei, formată din 5 persoane (sunt 3 copii) se descurcă cu greu, din indemnizaţia de însoţitor a mamei şi alocaţiile copiilor, cca 700 RON. Tatăl munceşte cu ziua, pe unde găseşte. Din aceşti bani, 500 RON costă doar transportul în fiecare lună – 250 dus, 250 întors. Maşina cu care Denisa este adusă dintr-un sat de lângă Câmpulung Muscel la Bucureşti este a unui particular, copilul nu are voie să călătorească cu transportul în comun, fiind încă vulnerabilă după transplant. Denisa are nevoie de medicamente, de un regim alimentar strict şi, câteodată, de bani cu care să plătească analize.
Pe 10 ianuarie 2010, Denisa trebuie să ajungă la Bucureşti, la controlul periodic de la spitalul Fundeni.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Raiffeisen Bank – Câmpulung Muscel, judeţul Argeş
RO 79 RZBR 0000 0600 1113 9033
Titular: Pîrvu Liliana Daniela
Telefon: 0754 881 234
De Craciun, am vorbit la telefon cu mama Denisei, care mi-a povestit ca nu au avut mai nimic de pus pe masa :( , ca Mos Craciun nu a ajuns la Denisa, si care a inceput sa planga cand i-am spus ca vreau sa-i trimit niste banuti in cont.
RăspundețiȘtergereLe-am trimis 500 RON, datorita voua, oameni buni, care ati donat; va multumesc in numele lor!