Vechi dans popular, cu origini in Muntenia subcarpatica, "Ciuleandra", care l-a inspirat pe Liviu Rebreanu in nuvela sa, este considerat un dans dionisiac, in care fiecare dintre participanti este atras incet-incet de frenezia ritmului.
Porneste ca o hora, foarte lent, foarte cumpatat, apoi ritmul muzicii si miscarea se accelereaza progresiv.
Este un dans al destinului, in care multi isi gasesc sufletul pereche.
,,Porneşte ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, se înşiră, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puţin, muzica prinde a se agita şi a se iuţi. Ritmul jocului se accelerează, fireşte. Jucătorii, cuprinşi de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsuceşte, şi tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se prind mai tare jucătorii, cu atât muzica devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schiţează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi, deodată, cu toţii, cu paşi săltaţi şi foarte iuţi, pornesc într-un vârtej. Zidul viu te avântă când încoace, când încolo, lăutarii pişcă vehement strunele înăsprind şi ascuţind sunetele cu câte un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă şi înghiţit de năvala ritmului. Acum şirul, tot încovăindu-se şi strigându-se, ca un şarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte care se zvârcoleşte de pe loc un timp ca apoi, pe neaşteptate, să se destindă iarăşi, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă feţele roşite şi vesele ale jucătorilor.''
(Liviu Rebreanu)
http://youtu.be/walsMLFo_1I
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu