Tanti Mia are nevoie de ajutor!

Tanti Mia e o zana ce a luat sub bagheta ei magica suflete de copii, suflete ce inca dor, suflete ce inca sufera, suflete ale nimanui, suflete ce au fost in plus pentru o mama si un tata. Copii pentru care "mama" si "tata" nu mai exista. Copii pentru care nici nu a existat vreodata cu adevarat. Pentru care viata nu a avut de daruit zambete si caldura. Pentru care viata a fost egoista, asa cum numai ea poate fi. Intr-o lume nedreapta, sunt copii care plang. Intr-o lume nedreapta, parintii nu sunt parinti. Intr-o lume nedreapta exista totusi oameni. Si oamenii mai pot avea suflete pe care sa le poata imparti cu cei din jur.

Copii inconjurati de bunatate, dupa ce lacrimile au siroit pe obrajii lor firavi…
La Mia's Children, e o lume de basm. Mia e o zana a sufletelor pierdute si regasite. Mia e sufletul ce a strans langa ea inocenta pierduta a copilariei , pentru a-i da speranta ca zorii zilei de maine se vor ivi. Mia e un om care a strans in ea sufletul a 10 oameni si daruieste cat 100 de oameni la un loc. Si privind-o, stii ca un om poate face ca lumea sa fie mai frumoasa. Prin ochii Miei, copilaria are zambete luminoase. Prin ochii Miei, lumea poate fi mai buna. Prin sufletul Miei, ce stie sa daruiasca din ea…

Ochisorii li se inalta, ca o rugaminte, catre cer si catre oameni. Catre alti oameni decat aceia care i-au abandonat cand erau prea mici ca sa inteleaga ce fel e lumea si viata. Cu privirile blande, intrebatoare, cercetatoare, ne privesc copiii. Cu glasurile limpezi, ne cheama. E un strigat timid de ajutor al unor copii pentru care viata nu a avut de oferit prea mult.Si in ochi le vad teama pentru sufletele ce s-au pierdut si spera intr-o regasire. Le vad dorinta de a fi iubiti si de a iubi, caci au atat dragoste de oferit. Le vad zambetul timid, intrezarit la vederea noastra. In ochi le citesc teama si speranta. In acei ochi limpezi ca ne privesc, am regasit atata puritate, atata dragoste cat nu exista intr-o viata de om.

In ochi le stau ascunse sufletele ranite de nepasarea parintilor, de ignoranta lumii… In privire le sunt scrise povestile de viata. Si toata rautatea lumii, desi
i-a lovit, nu i-a atins, caci au ramas puri intr-o lume urata, iubind ce i-a ranit. Ce fel de dreptate a unei lumi e asta? Ce fel de lume dreapta e una in care un copil plange?
Si , mai mult… ce fel de lume e una in care noi trecem nepasatori pe langa ei?


Cititorule, tu cel care te-ai aplecat pentru o clipa asupra acestor randuri, opreste-te din drumul tau, caci un copil plange… Ii poti insenina zambetul, ii poti aduce o bucurie, cat de mica, ii poti lumina chipul trist. Daca altii pot, noi de ce nu am putea?