luni, 19 aprilie 2010

Sufletele lor sunt aici pe jumatate, dar au acces dincolo....


"Intotdeauna am crezut ca istoriile cumplite aparute in presa despre orfelinatele romanesti au fost putin exagerate. Am refuzat sa cred ca la doi pasi de noi s-au putut petrece asemenea tragedii, ca a putut exista un sistem care sa permita un martiraj atat de crud al copiilor, pana intr-acolo incat acestia sa-si piarda mintile. Dar acesta este adevarul. Copiii abandonati traiau in "leagane", adica in institutii ale statului roman pana la varsta de 3 ani. La 3 ani erau considerati handicapati mintal, pentru ca nu vorbeau, nu mergeau, pentru ca se leganau singuri in patuturile lor mizere, fiind in cele din urma trimisi in locuri precum castelul de la Popesti, printre alti copii mai mari, care avusesera aceeasi soarta. Numai ca multi din acesti copii nu avusesera nimic la nastere. Ei devenisera niste mici animale retardate, pentru ca nimeni nu ii luase vreodata in brate, pentru ca nimeni nu ii mangaiase vreodata, pentru ca nimeni nu se ostenise vreodata sa-i invete sa vorbeasca sau sa mearga. Ani de zile statusera in patuturile lor de fier, si o data pe zi, cineva le arunca pe perna o sticla plina de apa cu zahar.

Dupa trei ani, acesti copii erau "evaluati" de o comisie, diagnosticati la gramada cu autism sau schizofrenie, apoi trimisi in lagarul de la Popesti, unde erau supusi tuturor abuzurilor imaginabile. Nimeni nu-si dadea osteneala sa-i consulte cu adevarat si astfel erau condamnati pentru totdeauna. Ani de zile traiti in frig si in frica, cu gratii la usi si la ferestre, imbracati in zdrente, spalati o data pe luna cu furtunul cu apa rece, infometati in asa hal, incat - multi ani mai tarziu, dupa ce Stefania De Cesare a reusit sa-i smulga pe unii dintre ei de-acolo, ascundeau paine pe sub paturi."


Continuarea aici:

http://www.formula-as.ro/2009/851/societate-37/dare-de-seama-despre-ingeri-10626

"Sunt multe feluri in care puteti face ceva pentru un copil, dar inca si mai multe feluri in care El poate face ceva pentru dvs"

Un comentariu: