Este momentul sa nu mai trecem nepasatori pe langa cei ce ne roaga sa le dam o mana de ajutor si sa nu ne mai intoarcem privirea;este momentul sa nu ne mai prefacem ca nu-i vedem si ca nu-i auzim pe cei aflati la greu. Sa aratam ca ne pasa de suferinta semenilor nostri si sa le daruim un strop de bucurie celor mult mai necajiti decat noi! Indiferenta este paralizia sufletului, o moarte prematura.
miercuri, 28 aprilie 2010
“Cuvantul progres nu are nici un sens cat timp exista copii nefericiti” – Albert Einstein
Fiecare copil este un dar de la Dumnezeu, este un inger trimis pe pamant pentru a aduce bucurie, speranta si alinare in familia in care se va naste.
Noi, oamenii mari, ar trebui sa-i ocrotim si sa-i inconjuram cu o dragoste mare si neconditionata, dar din pacate, exista in lume milioane de copii maltratati, neglijati, exploatati, abandonati, abuzati sexual, traficati ca o marfa sau chiar omorati imediat dupa nastere chiar de persoanele care i-au adus pe lume...
Cred ca eliminarea suferintei copiilor carora li se fura copilaria si carora le sunt incalcate toate drepturile (sau cel putin micsorarea numarului acestor copii) este o cauza pentru care fiecare dintre noi ar trebui sa lupte si sa se implice cat mai mult!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu